Nicu Tarna si-a organizat nunta in stilul anilor ’30. IMAGINI de la sarbatoare

Moldiva 27 July, 2013 0

0018

Solistul trupei “Gândul Mâţei”, Nicu Ţărnă, şi-a luat adio de la viaţa de burlac. Nunta a avut loc aseara într-un restaurant de lux din Chişinău, iar invitaţii au fost dintre cei mai aleşi. Printre ei – politicieni şi oameni din showbiz. Vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici şi soţul ei sunt naşii de cununie ai tinerilor însurăţei.

Mirii spun că s-au implicat mult în organizarea petrecerii şi au ales elemente de decor deosebite, scrie publika.md.

“Am avut emoţii mari, nu atât că n-o să reuşim, cât să reuşim bine, am dorit ca tot ce ne-am propus să fie frumos”, a menţionat mirele.

Interpretul Pasha Parfeni joacă rolul de cavaler de onoare. ”Am încercat să mă îmbrac în stil. Anii 20-30, Hollywood. Se vede muncă mare aici.  Prietena mea a fost cea care s-a ocupat de decor pentru această nuntă”, a precizat interpretul.

Părinţii mirelui au o mare dorinţă. “S-a adunat lume deosebită, prieteni mulţi. Le urez nepoţei, unu, doi, trei, dar măcar unul la început. E timpul deja”, a declarat tatăl mirelui, Tudor Ţărnă.

Pe socri, Nicu Ţărnă i-a cucerit din prima clipă. ”Ştiam eu de Gândul Mâţei, dar generaţia de vârsta mea aşa, mai moale cu Gândul Mâţei. A făcut un concert de Revelion, am rămas fără cuvinte. El a intrat la noi în familie foarte simplu şi uşor”, a spus tatăl miresei, Anatol Cibotaru.

Tinerii însurăţei îşi vor petrece luna de miere în Spania.

Imagini: unica.md

Поделиться в соц. сетях

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki